George Simion și Călin Georgescu. Foto: Inquam Photos / Vlad Bereholschi

Alegerile din România sunt nelegitime, a spus în mod explicit Moscova, încă din 3 martie, prin  Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. A repetat-o Călin Georgescu, pe 4 mai, când a venit la urne la turul 1 și a numit alegerile „o fraudă”.  Iată că a urmat și acțiunea: George Simion a anunțat azi, 20 mai, că va contesta alegerile.  

Nu e prima oară când Călin Georgescu și George Simion sunt aliniați cu politica lui Vladimir Putin. Știm asta pentru că toți au vorbit din timp. Liderii AUR și POT, ambasadorul Federației Ruse în România, ministerul rus de externe și Kremlinul s-au exprimat.

Când, la aflarea rezultatului alegerilor, oamenii au strigat pe stradă „Nu fugem”, după expresia folosită de lidera POT Anamaria Gavrilă, ei au confirmat că societatea știe. Când presa consemnează ideile oficialilor din toate taberele, atunci oamenii sunt informați, avertizați și pot decide în cunoștință de cauză. În piață nu s-au scandat citate din editoriale, s-au scandat fraze din politicieni. S-a reacționat la ideile și intențiile care au speriat și mobilizat o parte a societății.

Simion: „Eu sunt luptător, nu muiere”

Încă de luni seara, George Simion a anunțat încercarea de a contesta alegerile. Pe internet, el a răspuns îndemnului unui simpatizant AUR. Omul i-a cerut să facă contestație. „Fac. Eu sunt luptător, nu muiere”, a spus Simion.

Nu e o întâmplare că demersul liderului AUR a început printr-o misoginie întipărită de zeci de ani pe creierul nostru colectiv. Așadar, bărbații adevărați sunt cei care luptă, „nu muierile”, crede George Simion.

Conform politicianului, femeile nu sunt luptătoare, nu au curaj, doar bărbații țin un steag până la capăt. Acesta este candidatul care a vrut să fie președintele României. Și care vrea, în continuare.

Contestarea alegerilor face parte din arsenalul politic al scandalagiilor care avansează în multe țări ale lumii. Politica lor nu e cea a victoriei subite, ci a fisurării. Nu e atât de important să pice dintr-o dată sistemul, ci să să se erodeze încrederea. ”Să fugem”. Iar asta convine Rusiei, care are timp și bani ca să încerce să facă din democrații un exemplu de „Așa, nu”.

Podurile nu cad dintr-o dată

Inginerii haosului nu speră la o revoluție nihilistă spectaculoasă, puțin probabilă, ci la o erodare în timp. Adevărații inginerii știu că, în general, podurile, cablurile și materialele de rezistență nu cedează dacă sunt lovite tare o dată, ci dacă o frecvență, aparent mai puțin periculoasă, le macină în mod repetat.

Asta auzim noi acum, fără să știm uneori ce e atât de deranjant. Auzim frecvența distrugerii.

De aceea, Rusia și oamenii care fac politica sa în România au atât de multe puncte comune, aparent mici. Sunt lovituri recurente, exemple cu zecile:

De aceea Călin Georgescu și ambasadorul Rusiei, Vladimir Lipaev, au spus că puterea de la Washington și UE ne ia resursele și ne colonizează.
De aceea, AUR și rușii au susținut că în anularea alegerilor din decembrie au intervenit americanii, administrația Biden.
De aceea, Dughin și Simion au spus că Franța a intervenit în alegerile de acum, din mai.
De aceea, simțind imediat frecvența suprapusă, un ziarist francez i-a atras atenția lui Simion, live pe TV: „Vă prefaceţi că îl criticaţi pe Putin, dar folosiţi exact argumentele lui Vladimir Putin”.

Acum, George Simion a contestat alegerile, invalidare simbolică în acord cu ce convine Moscovei. Există, însă, și vești bune în toată povestea.

„Fugem sau nu fugem?”

Întâi, candidatul își exersează un drept într-un sistem democratic. Un sistem pe care Simion nu-l recunoaște, dar care se lasă contestat, tocmai pentru că e democratic. Mii de oameni au muncit și au organizat alegeri bune, a căror corectitudine nu a fost contestată de niciun observator român sau străin.

Au fost mulți, foarte mulți, inclusiv oamenii de la AUR care și-au făcut datoria pe timpul alegerilor. Nu doar în secții, ci și voluntarii care au mobilizat electoratul. Să așteptăm decizia AEP, BEC și CCR.

Apoi, o altă veste e că, fie că  „fugem sau nu fugem”, și asta e valabil și pentru oameni și pentru instituțiile statului, frecvența tot ne ajunge. E aici și nu va pleca.

Pentru că intenția nu e să câștige alegerile, ci să ocupe statul, ambii pași fiind doar un traseu către ținta finală a oricărei autocrații: ca oamenii să trăiască și să gândească cum vor conducătorii.

Nu există loc unde „să fugem”. Și nici nu avem de ce.