Vești proaste vin pentru o parte din pensionarii din România. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul ia în calcul adoptarea unei măsuri care îi va lăsa cu mai puțin bani în buzunar pe unii pensionari, potrivit. Măsura nu a fost încă adoptată, dar este analizată serios în cadrul planului de reorganizare și eficientizare a administrației publice. Ar afecta aproximativ 10.000 de pensionari.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul ia în calcul adoptarea unei măsuri care să interzică cumulul pensiei cu salariul în sistemul public. Iar dacă măsura este adoptată aproximativ 10.000 de persoane o să rămână cu mai puțini bani în buzunar.
Vești proaste pentru acești pensionari
În contextul în care se anticipează reduceri de personal în unele instituții publice, Ilie Bolojan a venit cu o nouă propunere. Premierul consideră că ar fi mai corect ca eventualele plecări să vizeze în primul rând angajații care beneficiază deja de o pensie, pe lângă salariu.
„Cred că în condițiile în care în anumite instituții se vor face reduceri de personal şi acest lucru îl văd ca inevitabil în perioada următoare, ar fi cel puţin mai corect din punct de vedere moral cel care pleacă să fie un om care deja beneficiază de un câştig, de o pensie, ca urmare a pensionării anticipate, în loc să plece, să spunem, un tânăr care ar putea să rămână acolo”, a spus Ilie Bolojan.
News
Fericirea enormă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul mult așteptat: Trebuie lăsat să candideze!
Victor Ponta despre Călin Georgescu, promisiuni economice și deciziile CCR: “Avem nevoie de dovezi clare, nu de speculații” Într-un interviu…
Gata e terminat Ce pedeapsă primește Călin Georgescu. Românii sunt furio
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, va fi judecat pentru fapte care țin de promovarea în public a unor…
Nicuşor Dan, mesaj pentru cei care nu cred că Rusia s-a implicat în alegeri: “NATO, UE şi UK confirmă”
Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în…
Răsturnare de situație. PSD: ieșim de la guvernare
Criza din interiorul coaliției de guvernare atinge un nou punct critic, după ce secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a…
Ilie Bolojan răspunde criticilor lui Nicușor Dan, care a pus pe umerii Guvernului decizia privind majorarea TVA: „Aceasta va fi direcția pe care o voi urma”
Săptămâna trecută, președintele Nicușor Dan a precizat că responsabilitatea pentru creșterea TVA revine în totalitate guvernului condus de Ilie Bolojan,…
Anunțul de utimă oră al lui Ilie
Anunțul de utimă oră al lui Ilie Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis primul său mesaj în calitate…
End of content
No more pages to load