
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat sâmbătă, 15 februarie 2025, că fostul candidat la președinție Călin Georgescu este sprijinit de oameni bogați care au încercat să submineze stabilitatea României.
„Înclin să cred că în spatele lui Călin Georgescu au fost nişte oameni cu bani, care au vrut să destabilizeze România ca să se întoarcă cumva în anii 90. Înclin să cred că asta s-a întâmplat. Înclin să cred că Rusia, dacă nu a ajutat, cel puţin s-a bucurat”, a declarat Nicușor Dan la Prima TV.
Edilul Capitalei a mai spus că aceste lucruri trebuie dovedite pentru ca oamenii să fie convinşi că anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 a fost corectă. Întrebat dacă probele existente sunt suficiente pentru a-l elimina pe Călin Georgescu din noua cursă prezidenţială printr-o decizie a Curții Constituționale, așa cum a fost două luni, Nicușor Dan a făcut o paralelă cu Diana Șoșoacă, exclusă înaintea turului 1 al prezidențialelor din 2024.
CCR se pronunţă pe compatibilitatea cu Constituţia. În cazul Şoşoacă a spus că prin declaraţiile sale era incompatibilă cu Constituţia. Şi aici urmează o evaluare similară pentru Călin Georgescu”, a punctat primarul general.
Nicușor Dan candidează independent la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025. Călin Georgescu a câștigat primul tur al prezidențialelor 2024, însă judecătorii CCR au anulat rezultatul.
La alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) au obținut cele mai multe voturi, calificându-se în turul al doilea. Marcel Ciolacu, premierul și liderul PSD, deși era favoritul sondajelor, a ieșit pe locul 3.
Curtea Constituțională a anulat, însă, pe 6 decembrie 2024 primul tur, în urma documentelor prezentate de serviciile secrete în ședința CSAT și desecretizate apoi de fostul președinte, Klaus Iohannis. Aceste acte arătau cum a fost sprijinit Călin Georgescu în campania electorală prin finanțări dubioase și promovări suspecte pe TikTok pentru creșterea rapidă a popularității. În plus, SRI și SIE au arătat și implicarea Rusiei în procesul electoral.
În cazul în care Călin Georgescu va candida în mai, va ajunge în turul al doilea, estimează candidatul independent Nicuşor Dan. Pentru cel de-al doilea loc în finală s-ar da o luptă între actualul edil al Capitalei şi Crin Antonescu.
Potrivit cercetărilor de opinie recente, Nicușor Dan se află la egalitate cu Crin Antonescu în jurul a 20% din intenţia de vot, în timp ce Elena Lasconi înregistrează aproximativ 7-8%.
News
Decizie radicală luată de Nicușor Dan. Cutremur total în politică
Nicușor Dan pune cruce sinecurilor de la Romsilva: „Salut decizia Guvernului de a elimina funcții decorative și de a pune…
Se întoarce Călin Georgescu?! Anunțul răstoarnă România: Planul merge așa cum a fost gândit
Anamaria Gavrilă, președintele Partidului Oamenilor Tineri (POT), a lansat un mesaj de ultim moment cu privire la revenirea lui Călin…
Fericirea enormă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul mult așteptat: Trebuie lăsat să candideze!
Victor Ponta despre Călin Georgescu, promisiuni economice și deciziile CCR: “Avem nevoie de dovezi clare, nu de speculații” Într-un interviu…
Gata e terminat Ce pedeapsă primește Călin Georgescu. Românii sunt furio
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, va fi judecat pentru fapte care țin de promovarea în public a unor…
Nicuşor Dan, mesaj pentru cei care nu cred că Rusia s-a implicat în alegeri: “NATO, UE şi UK confirmă”
Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în…
Vești proaste pentru acești pensionari. Ilie Bolojan vrea să le reducă veniturile
Vești proaste vin pentru o parte din pensionarii din România. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul ia în calcul…
End of content
No more pages to load






