După alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României, Mirabela Grădinaru a devenit oficial „Prima Doamnă”. Pe măsură ce viața ei personală a început să fie mai cunoscută, atenția s-a îndreptat și către familia sa. Mama ei, Aglaia Grădinaru, este învățătoare, iar puțini știau că Mirabela are un frate, Bogdan Grădinaru. Dar cine este acesta și cu ce se ocupă?

Bogdan Grădinaru a intrat în vizorul public în 2008, când s-a implicat, alături de sora sa și Nicușor Dan, în activitatea Asociației „Salvați Bucureștiul”, cunoscută pentru protejarea patrimoniului arhitectural și a spațiilor verzi din Capitală.

Din punct de vedere profesional, Bogdan este absolvent al Facultății de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a acumulat experiență în industria IT, lucrând pentru diverse companii din domeniu.

În 2020, Bogdan a intrat în politică, candidând pentru un loc de deputat în județul Ilfov din partea USR. Atunci, el a vorbit deschis despre originile sale modeste și drumul său construit prin muncă și perseverență: „Sunt o persoană simplă, copil de învățătoare și inginer. Am lucrat încă din facultate în mediul privat pentru a-mi plăti cheltuielile. Mi-am petrecut o parte din copilărie pe ogoare, cu sapa în mână, pentru a ne asigura cele necesare pe masă.”

Astăzi, Bogdan Grădinaru locuiește în Balotești împreună cu soția și cei doi copii ai săi, alegând un stil de viață liniștit, departe de agitația Bucureștiului. „Am 33 de ani, sunt din Vaslui și din 2012 am ales viața la curte, departe de poluarea olfactivă și auditivă a Capitalei. Sunt tată a doi copii, programator de profesie și manager de produs într-o companie de comerț online”, spunea el în 2020.

Conform profilului său LinkedIn, Bogdan este senior project manager într-o companie importantă din sectorul IT, cu peste 15 ani de experiență. A lucrat atât în mediul privat, cât și în sectorul public și bancar, coordonând proiecte complexe și oferind consultanță în domenii diverse precum justiția penală, comerțul electronic, administrația locală, agricultura, protecția mediului, situațiile de urgență, coachingul și contabilitatea publică și managerială.