😱Călin Georgescu, afirmații controversate într-un interviu pentru presa australiană: „7 miliarde de oameni vor …” 😲⬇️

În interviul difuzat pe platforma zeeemedia.com, Georgescu a afirmat că marile corporații, cu sprijinul ONU, Organizației Mondiale a Sănătății și altor entități globale, au un plan diabolic: „exterminarea a 7,5 miliarde de oameni”, relatează Ziare.com. Potrivit acestuia, scopul ar fi transformarea umanității într-o populație robotizată, redusă la doar 500 de milioane de persoane.
„Ei au un plan simplu. Trebuie să schimbe ființele umane în roboți, iar aceștia să fie în slujba lor și populația să fie redusă până la 500 de milioane. De fapt, acesta este obiectivul, pe care eu l-am descoperit. Și, de fapt, toată lumea știe astăzi. Adică, nu este niciun secret că vor să reducă populaţia planetei”, a spus Călin Georgescu, relatează sursa citată. Călin Georgescu: „Ei te lasă să crezi că ești liber” „Ei te lasă să crezi că ești liber dar, de fapt, nu ești liber. Cu alte cuvinte, eşti în Matrix. Și dacă nu înțelegi că eşti în Matrix, nu poţi să ieşi din Matrix. Aceasta este o problemă”, a mai explicat candidatul în timpul interviului.
Georgescu a continuat cu acuzații privind exploatarea resurselor naturale, aducând în discuție compania Nestlé, despre care a afirmat că ar profita masiv de pe urma apei din mai multe țări africane. Potrivit acestuia, compania cumpără apa la un preț derizoriu, dar o vinde ulterior la prețuri exorbitante. Aceștia ar lua toată apa dintr-o țară, din Africa, sau din trei țări, plătesc doar 1 dolar pentru o tonă, și o vând ulterior cu 5 euro.
Călin Georgescu reacționează ferm după decizia CCR privind renumărarea voturilor
„Oamenii au dreptul de a alege, oamenii au puterea de a alege, oamenii sunt tot ce contează, poporul român este singurul care contează!”, a declarat Georgescu.
„Românii și România sunt singurii care au decis și nimic nu este mai presus de credința și dorința noastră”, a continuat acesta.
„Nu putem permite ca poporul nostru să fie veșnic aservit manipulărilor unor instituții care conduc poporul, dar care, în fapt, la rândul lor, nu sunt conduse de popor!”, a adăugat Georgescu, criticând amestecul instituțiilor în procesul electoral.
News
Decizie radicală luată de Nicușor Dan. Cutremur total în politică
Nicușor Dan pune cruce sinecurilor de la Romsilva: „Salut decizia Guvernului de a elimina funcții decorative și de a pune…
Se întoarce Călin Georgescu?! Anunțul răstoarnă România: Planul merge așa cum a fost gândit
Anamaria Gavrilă, președintele Partidului Oamenilor Tineri (POT), a lansat un mesaj de ultim moment cu privire la revenirea lui Călin…
Fericirea enormă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul mult așteptat: Trebuie lăsat să candideze!
Victor Ponta despre Călin Georgescu, promisiuni economice și deciziile CCR: “Avem nevoie de dovezi clare, nu de speculații” Într-un interviu…
Gata e terminat Ce pedeapsă primește Călin Georgescu. Românii sunt furio
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, va fi judecat pentru fapte care țin de promovarea în public a unor…
Nicuşor Dan, mesaj pentru cei care nu cred că Rusia s-a implicat în alegeri: “NATO, UE şi UK confirmă”
Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în…
Vești proaste pentru acești pensionari. Ilie Bolojan vrea să le reducă veniturile
Vești proaste vin pentru o parte din pensionarii din România. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul ia în calcul…
End of content
No more pages to load






