Călin Georgescu explică de ce a mințit legat de întâlnirea cu Sechila și Potra
Călin Georgescu comentează imaginile în care apare alături de Horațiu Potra și Eugen Sechila la ferma de cai de la Ciolpani. Georgescu spune că familia sa a fost grav amenințată și că a avut nevoie să își sporească securitatea. Deși recunoaște că a fost la ferma de cai, Georgescu spune că nu a discutat cu Potra și Sechila.
„În primul rând, sunt acuzaț de credință în Dumnezeu. Cei care mă acuză, de asta sunt acuzat. Vorbea de echitație. Domnul Potra este o victimă colaterală. Ciolacu a creat acest subiect și trebuie să îl explice. Nu văd care este fapta. Văd ce s-a întâmplat în seara asta cu colegul meu Eugen Sechila. Ne-am întors la dictatură. Mă aștept să vină poze trucate, să mi se adauge orice fel de calomnie. Cum poate fi un om acuzat de acțiuni contra statului, câtă vreme eu nu dețin puterea.
Înainte de ziua de sâmbătă mi s-au tăiat curentul, căldura în casă. Am rămas cu familia fără căldură trei zile. Poliția era afară și făcea poze. Copiii au fost amenințați la școală. Soția mea la fel. Era firesc ca oamenii din jurul meu să dubleze, să tripleze ca protecție. (…) Eu nu m-am întâlnit acolo, colegii mei, echipa mea. Eu am fost acolo, colegii mei m-au solicitat să fiu acolo ca să discute cum multiplică situația de pază. Eu am fost în acea incintă, dar nu am luat parte la discuția lor”, a declarat Călin Georgescu la Realitatea.
Georgescu spune și de ce a mințit cu privire la întâlnire.
„Echipa mea mi-a interzis să discut despre asta”, a spus Georgescu.
Georgescu spune că șeful SPP i-a oferit pază, însă că a refuzat
„M-a sunat Lucian Pahonțu în turul 1 și mi-a spus să îmi ofere pază și protecție și i-am spus că am încredere în oamenii mei”, a declarat Georgescu.
News
Culturi afectate de secetă, bărbat dus la poliție după ce a udat varza cu apă din Dâmbovița
Culturi afectate de secetă, bărbat dus la poliție după ce a udat varza cu apă din Dâmbovița Vizita ministrului Agriculturii…
AEP a confiscat peste 13 milioane de lei de la AUR. Călin Georgescu, amendat cu suma maximă permisă
Călin Georgescu a fost amendat cu 200.000 de lei. AEP a confiscat peste 13 milioane de lei de la AUR…
Călin Georgescu a fost amendat cu peste 50.000 de lei de Protecția Datelor
Călin Georgescu a fost amendat cu peste 50.000 de lei de Protecția Datelor Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale,…
Monica Tatoiu: „Mă culcam cu cine nimeream. Tata a crezut că prin căsătorie o să mă potolesc”
Monica Tatoiu spune că a avut o adolescență zbuciumată, mereu i-a plăcut viața și nu a ținut cont de reguli…
Decizie radicală luată de Ilie Bolojan. Românii vor rămâne absolut șocați
Decizie radicală luată de Ilie Bolojan. Românii vor rămâne absolut șocați Mihai Jurca, Șeful Cancelariei prim-ministrului Bolojan, a susținut vineri…
End of content
No more pages to load