Pe 26 mai 2025, Călin Georgescu a anunțat că se retrage definitiv din viața politică. Fostul candidat la președinție, promovat intens de mediile suveraniste și adulat de o parte a electoratului naționalist, a invocat o „decizie personală” în fața unei situații tot mai tensionate.

Cu toate acestea, surse din interiorul mișcării din care provenea vorbesc despre o cu totul altă realitate: presiuni puternice din partea instituțiilor statului, posibile trădări din interior și o strategie discretă, dar eficientă, de neutralizare.

Cronologia evenimentelor

În februarie 2025, Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar de procurori, fiind acuzat de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, dar și pentru declarații cu tentă fascistă.

La începutul lunii martie, Biroul Electoral Central i-a respins oficial candidatura la alegerile prezidențiale, invocând incompatibilitatea cu măsurile legale aflate în vigoare.

În aprilie, presiunea internațională a atins apogeul: ambasade, organizații europene și ONG-uri au solicitat interzicerea aparițiilor sale publice, acuzându-l de promovarea urii și a revizionismului.

Pe 26 mai, într-un comunicat succint, Georgescu a declarat că se retrage din viața publică, „cu luciditate și responsabilitate”.

Aceasta este versiunea oficială. Neoficial, însă, lucrurile sunt mult mai complicate.

Controlul judiciar – o formă de arest mascat

Potrivit actelor din dosar, controlul judiciar impus fostului lider suveranist era de o severitate neobișnuită: interdicție de comunicare publică, interdicție de a părăsi teritoriul României, interdicție de exprimare în mediul online sau în mass-media.

Conform surselor noastre, aceste restricții au blocat complet orice formă de campanie sau mesaj public, transformând candidatura lui într-un gest simbolic fără acoperire practică.

Presiuni politice și diplomatice

În paralel, discursurile sale publice au atras o condamnare tot mai fermă atât din partea autorităților române, cât și a actorilor internaționali. Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat direct, catalogându-l drept „pericol pentru stabilitatea statului”.

De asemenea, pozițiile sale față de Ucraina și NATO au provocat reacții dure din partea partenerilor externi, care au început să pună presiune pe autoritățile de la București pentru a-l marginaliza.

Tensiuni interne și posibile trădări

Potrivit unor surse apropiate de Georgescu, chiar în interiorul cercului său de susținători ar fi avut loc rupturi majore. Mai mulți consilieri ar fi început să negocieze, pe ascuns, un nou plan de campanie cu un alt personaj: actorul și oratorul Dan Puric.

Această „soluție de avarie” ar fi fost promovată în cadrul unor întâlniri neoficiale, fără ca Georgescu să fie consultat direct. Pentru unii, această mișcare a echivalat cu o trădare.

O retragere sau o neutralizare?

Analizând succesiunea evenimentelor, este greu de crezut că decizia de a se retrage a fost una complet voluntară. Între presiunile judiciare, marginalizarea mediatică, presiunea externă și izolarea din interiorul propriei mișcări, retragerea apare ca inevitabilă.

Aceasta nu este o plecare clasică din viața politică, ci mai degrabă o formă de eliminare sistematică a unei figuri incomode.

Ce urmează?

Chiar dacă Călin Georgescu a fost înlăturat, ideologia pe care o promova – una suveranistă, anti-occidentală și puternic identitară – continuă să aibă ecou în societate. Partide precum AUR și POT vor încerca, cel mai probabil, să atragă electoratul rămas în urma lui.

Rămâne de văzut dacă vor reuși acest lucru fără liderul care, pentru mulți, era figura emblematică a unei mișcări de opoziție radicală.

Concluzie

Călin Georgescu nu a plecat de bunăvoie. A fost forțat să se retragă, împins pas cu pas în afara jocului politic printr-un ansamblu de măsuri administrative, juridice și politice. O retragere prezentată drept „personală”, dar pregătită atent în culise de actori influenți, din și din afara țării.

Aceasta este imaginea reală, dincolo de comunicate și declarații oficiale.