
Miercuri, Guvernul României a emis un comunicat în care a anunțat noua decizie, care privește noile măsuri pentru limitarea deplasărilor externe. Se precizează că aceste călătorii trebuie să fie neapărat în scop profesional, care să deservească interesele țării.
”Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice.
Prin memorandumul semnat de premier și trimis către ministere se solicită o analiză atentă a deplasărilor externe care urmează să fie efectuate de personalul din aceste structuri și din instituțiile subordonate sau aflate în coordonare.
Aceste deplasări trebuie să fie strict necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor instituționale, realizarea obiectivelor prevăzute în programul de guvernare, promovarea și apărarea intereselor României”, se menționează în comunicatul Executivului.
Indiferent de destinația sau motivul deplasărilor, acestea vor trebuie să treacă mai întâi la premierul Ilie Bolojan. Numărul participanților în delegații și durata acestora vor fi atent analizate, astfel încât să nu depășească timpul de minim necesar.
Conform comunicatului: „De asemenea, durata acestora și numărul persoanelor din delegații va fi limitat strict la minimumul necesar pentru îndeplinirea obiectivelor vizitei. Ministerele de resort au obligația ca, pentru fiecare deplasare, să transmită un memorandum spre aprobare Prim-ministrului și Secretariatului General al Guvernului, cu cel puțin 5 zile înainte de data începerii deplasării”.
News
Decizie radicală luată de Nicușor Dan. Cutremur total în politică
Nicușor Dan pune cruce sinecurilor de la Romsilva: „Salut decizia Guvernului de a elimina funcții decorative și de a pune…
Se întoarce Călin Georgescu?! Anunțul răstoarnă România: Planul merge așa cum a fost gândit
Anamaria Gavrilă, președintele Partidului Oamenilor Tineri (POT), a lansat un mesaj de ultim moment cu privire la revenirea lui Călin…
Fericirea enormă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul mult așteptat: Trebuie lăsat să candideze!
Victor Ponta despre Călin Georgescu, promisiuni economice și deciziile CCR: “Avem nevoie de dovezi clare, nu de speculații” Într-un interviu…
Gata e terminat Ce pedeapsă primește Călin Georgescu. Românii sunt furio
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, va fi judecat pentru fapte care țin de promovarea în public a unor…
Nicuşor Dan, mesaj pentru cei care nu cred că Rusia s-a implicat în alegeri: “NATO, UE şi UK confirmă”
Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în…
Vești proaste pentru acești pensionari. Ilie Bolojan vrea să le reducă veniturile
Vești proaste vin pentru o parte din pensionarii din România. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul ia în calcul…
End of content
No more pages to load






