PSD și AUR au semnat o scrisoare comună de protest împotriva premierului Ilie Bolojan și a ministrului Educației, în care solicită „reevaluarea măsurilor de austeritate în educație, precum și investiții și sustenabilitate pentru elevii și dascălii României”. În scrisoarea deschisă, aceștia cer Guvernului „să trateze Parlamentul ca pe un partener de încredere” și afirmă că „educația nu este domeniul în care pot fi experimentate măsuri cu risc ridicat”.
Scrisoarea este semnată de parlamentari de la PSD și AUR.
Semnatarii scrisorii susțin că au elaborat documentul după ce sindicatele din învățământul preuniversitar, CNSLR Frăția, Instituția Prefectului – Judeșul Hunedoara, a convocat reprezentanții Senatului și ai Camerei Deputaților aleși în județul Hunedoara, și a analizei impactului măsurilor recent asumate de Guvernul României.
„Facem apel ca echipa guvernamentală să trateze Parlamentul ca pe un partnere de încredere – alcătuit din reprezentanți care cunosc în profunzime realitățile din comunitățile pe care le slujesc și care pot contribui cu soluții realiste, adaptate nevoilor din teritoriu,” arată scrisoarea deschisă.
„Înțelegem situația dificilă în care se află țara, însă educația nu este domeniul în care pot fi experimentate măsuri cu risc ridicat, ce pot afecta echilibrul fragil dobândit recent, odată cu adoptarea noilor legi și accesarea fondurilor din PNRR și alte fonduri externe pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului Stabilitatea educației trebuie consolidată”, scrie în document.
Dezbaterea și votul pe moțiune se amână până la 15:45
Dezbaterea și votul pe moțiune se amână până la 15:45, după ce AUR, partidul care a inițiat demersul, a cerut o păsuire de o oră, pentru că nu sunt prezenți destui parlamentari din Opoziție
Ora inițială de începere pentru dezbatere și vot era 15:00.
Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan se votează azi în Parlament. Opoziția nu are voturile necesare
Moţiunea de cenzură iniţiată de AUR după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru primul pachet de măsuri fiscale destinate reducerii deficitului bugetar şi intitulată ”Au ruinat ţara şi acum îi obliga pe români să achite nota de plata – afară cu Guvernul ipocrit” este dezbătută şi votată luni în plenul Camerelor reunite. Moţiunea nu are şanse să treacă, opoziţia neavând voturile necesare. Parlamentarii Coaliţiei ar urma să asigure cvorumul, dar nu vor vota.
”Imaginaţi-vă următoarea scenă: La un separeu mare, într-un restaurant de lux, clienţii beau si mănâncă, şampanie scumpă, vită Wagyu, caviar şi fumează trabucuri cubaneze. Afară, pe terasă, un alt grup mănâncă cartofi prăjiţi si beau bere la PET.
La final, după o petrecere lungă, vine nota de plată la separeu. E uriaşă. Mesenii simandicoşi se uită lung la notă şi îi spun chelnerului, fără să clipească, să o trimită la masa de pe terasă, să o plătească cei de acolo… Asta a fost condiţia României în ultimii ani! Şi nouă, românilor de pe terasă, ne-a fost trimisă nota de plată uriaşă consumată de guvernanţii din separeu”, se arată în textul moţiunii, iniţiată de AUR şi semnată de 131 de senatori şi deputaţi.
AUR, SOS și POT sunt departe de numărul de voturi pe care ar trebui să îl strângă pentru ca moțiunea să treacă de Parlament. Cele trei partide adună doar 129 de voturi, față de 233, câte ar fi necesare pentru a dărâma Guvernul. S-ar mai putea adăuga încă 24 de voturi din partea senatorilor și deputaților neafiliați, însă chiar și așa opoziția ar fi departe, cu 153 de voturi.
Citește mai mult despr moțiunea depusă de AUR înmpotriva Guvernului Bolojan aici.
News
Decizie radicală luată de Nicușor Dan. Cutremur total în politică
Nicușor Dan pune cruce sinecurilor de la Romsilva: „Salut decizia Guvernului de a elimina funcții decorative și de a pune…
Se întoarce Călin Georgescu?! Anunțul răstoarnă România: Planul merge așa cum a fost gândit
Anamaria Gavrilă, președintele Partidului Oamenilor Tineri (POT), a lansat un mesaj de ultim moment cu privire la revenirea lui Călin…
Fericirea enormă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul mult așteptat: Trebuie lăsat să candideze!
Victor Ponta despre Călin Georgescu, promisiuni economice și deciziile CCR: “Avem nevoie de dovezi clare, nu de speculații” Într-un interviu…
Gata e terminat Ce pedeapsă primește Călin Georgescu. Românii sunt furio
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, va fi judecat pentru fapte care țin de promovarea în public a unor…
Nicuşor Dan, mesaj pentru cei care nu cred că Rusia s-a implicat în alegeri: “NATO, UE şi UK confirmă”
Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în…
Vești proaste pentru acești pensionari. Ilie Bolojan vrea să le reducă veniturile
Vești proaste vin pentru o parte din pensionarii din România. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul ia în calcul…
End of content
No more pages to load






