
Nicușor Dan anunță măsuri de austeritate: „Suntem presaţi de timp, se vor lua nişte măsuri cumva grosiere”
Întrebat, în noaptea de joi spre vineri, ce le transmite românilor cu privire la măsurile de austeritate anunţate, Nicuşor Dan a răspuns că prosperitatea ”nu poate să vină decât din dezvoltare economică”.
Nicușor Dan speră ca măsurile luate împotriva unor „categorii privilegiate” să aducă un sentiment de „justiție socială”.
”România are nevoie de relansare economică, pentru că prosperitatea nu poate să vină decât din dezvoltare economică. Şi noi suntem într-o stare de, ca să spun aşa, băltire economică, de câţiva ani şi este nevoie de o echilibrare pe de o parte, echilibrarea cheltuielilor statului care să dea oxigen, posibilitate de dezvoltare către sectorul privat în care eu am mare încredere.
E ca la o boală: iei o pastilă, nu îţi place, dar te însănătoşeşti. Sunt două componente: sunt măsuri care vor afecta categorii de populaţie şi evident că oamenii aceia şi familiile lor nu vor fi foarte fericiţi.
Pe de altă parte, vor fi măsuri din categoria justiţie socială care vor repara multe nedreptăţi care s-au făcut între categorii privilegiate şi oameni care nu au şansa de a fi în consilii de administraţie la companii de stat sau alte privilegii.
Eu cred că în momentul în care oamenii vor vedea şi tipul acesta de măsuri luate împotriva unor categorii mici, privilegiate, sentimentul de nemulţumire va fi atenuat, adică toată lumea va plăti pentru cheltuielile disproporţionate pe care statul român le-a făcut în ultimii ani”, a afirmat Nicuşor Dan, la finalul reuniunii Consiliului European.
El a adăugat că s-a discutat cu privire la subvenţia partidelor.
”Cred că şi aici o să avem o veste bună”, a spus Nicuşor Dan, în acest context, subliniind că toate partidele din coaliţie au discutat despre aceste subiect.
Întrebat dacă în opinia sa măsurile de austeritate anunţate deja sunt repartizate echitabil, Dan a răspuns că autorităţile sunt ”presate de timp”, iar din acest motiv ”se vor lua nişte măsuri care sunt, cumva, grosiere” şi care afectează mai mult pe unii.
”Sarcina pe societate nu o să fie cu şublerul, se va întâmpla în măsurile de reducere a deficitului ca unii să fie mai afectaţi decât alţii pe termen scurt, promisiunea Guvernului fiind că pe un termen de unui-doi ani se va uita cu atenţie la toate componentele sectorului public, pentru a face ceva just”, a explicat Nicuşor Dan.
El a menţionat că, în ceea cel priveşte, deşi a ”crescut” în funcţie, salariul s-a diminuat, de la 21.000 de lei net cât avea ca primar la 16-17.000 de lei.
News
Decizie radicală luată de Nicușor Dan. Cutremur total în politică
Nicușor Dan pune cruce sinecurilor de la Romsilva: „Salut decizia Guvernului de a elimina funcții decorative și de a pune…
Se întoarce Călin Georgescu?! Anunțul răstoarnă România: Planul merge așa cum a fost gândit
Anamaria Gavrilă, președintele Partidului Oamenilor Tineri (POT), a lansat un mesaj de ultim moment cu privire la revenirea lui Călin…
Fericirea enormă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul mult așteptat: Trebuie lăsat să candideze!
Victor Ponta despre Călin Georgescu, promisiuni economice și deciziile CCR: “Avem nevoie de dovezi clare, nu de speculații” Într-un interviu…
Gata e terminat Ce pedeapsă primește Călin Georgescu. Românii sunt furio
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, va fi judecat pentru fapte care țin de promovarea în public a unor…
Nicuşor Dan, mesaj pentru cei care nu cred că Rusia s-a implicat în alegeri: “NATO, UE şi UK confirmă”
Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în…
Vești proaste pentru acești pensionari. Ilie Bolojan vrea să le reducă veniturile
Vești proaste vin pentru o parte din pensionarii din România. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul ia în calcul…
End of content
No more pages to load






