SUA si Trump stiu ce au de facut Calin Georgescu inculpat oficial de Parchetul General Reactii de ultima ora

Călin Georgescu a ajuns vineri la Parchetul General, fiind din nou audiat de anchetatori. Motivul pentru care fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost chemat în fața procurorilor.

Update. Călin Georgescu a fost inculpat după ce a citat din fostul lider legionar Zelea Codreanu

Procurorii i-au schimbat calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat pentru propagandă legionară. Decizia vine după ce fostul candidat la prezidențiale a redat un citat din fostul lider legionar Zelea Codreanu, în timpul unei emisiuni televizate.

La ieșirea de la audieri, Călin Georgescu a susținut o declarație. El spune că acuzațiile aduse sunt „minciuni” și a atacat din nou regimurile din România și Europa. Mai mult, Georgescu a făcut referire la președintele american Donald Trump, susținând că acesta va ajuta „la căderea reguimurilor neocoloniale”.

„Minciuna se va arde de una singură. Eu rămân constant în demnitatea iubirii de oameni. Am încredere în poporul român, îl văd, îl simt, sunt convins că îndrăzneala tuturor care stă în geniu și noblețe va triumfa pe un fond în care acest regim, atât în România, cât și în multe alte țări, în special în Europa, va cădea.

Așa încât este ca pe vremuri în care lupta se duce împotriva unui regim colonial, neocolonial, și în care structurile neoliberale au acaparat viața oamenilor. Dar asta nu va dura foarte mult, lucrurile sunt în mișcare. Rămân constant că America și președintele Trump este un mare lider, știu ce au de făcut și foarte curând vor ajuta la căderea reguimurilor neocoloniale”, a declarat Călin Georgescu, potrivit Realitatea.

Călin Georgescu, din nou în fața procurorilor. Motivul pentru care a fost chemat la Parchetul General

Vineri, 27 iunie, Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul General pentru a da explicații referitoare la declarațiile pe care le-a făcut în urmă cu ceva timp într-o emisiune televizată. Este vorba despre un citat redat din fostul lider al legionarilor, Corneliu Zelea Codreanu, arată Agerpres.

Fostul candidat a ajuns în fața procurorilor la ora 10:00, conform sursei citate. Rămâne să se stabilească dacă vor fi luate măsuri suplimentare în acest caz. Amintim că pe 27 mai, procurorii l-au înștiințat pe Georgescu cu privire la extinderea urmăririi penale pe numele său.

Decizia de extindere a urmăririi penale a fost luată în contextul în care fostul prezidențiabil a rostit un citat din fostul lider legionar la un post TV, nerespectând una dintre interdicțiile impuse de anchetatori.

Ce acuzații i se aduc fostului candidat la prezidențiale

Călin Georgescu, candidatul la prezidențialele din 2024 votat de peste 2 milioane de români, a fost plasat sub control judiciar pe 26 februarie, fiind cercetat penal pentru comiterea a șase infracțiuni. Acuzația principală este cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.

El a ajuns sub lupa anchetatorilor după ce ar fi pus la bătaie un plan de destabilizare a țării prin intervenția mercenarilor lui Horațiu Potra, în urma deciziei CCR de a anula alegerile prezidențiale din 2024.

Georgescu anunța, în luna mai, că se retrage din politică

Călin Georgescu are mai multe interdicții: nu are voie să iasă din România fără acordul autorităților judiciare și nici să publice în social-media mesaje cu un conținut legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Pe 26 mai 2025, fostul candidat la cea mai înaltă funcție în stat a anunțat că se retrage din politică. Într-un videoclip postat pe Youtube spunea că „mișcarea suveranistă s-a încheiat” și că se va dedica familiei.