Un parlamentar de la POT, dar fără studii, şi-a trecut în CV că învaţă la o academie de matrimoniale şi că la 12 ani a început liceul. În realitate, senatorul are doar 10 clase şi calificarea zidar-pietrar-tencuitor. Reprezintă românii în comisia pentru Buget şi Transport, iar ultimul loc de muncă, înainte să intre pe uşa din faţă a Parlamentului – la un service auto. Fără liceu, Pintea a fost trimis în judecată de două ori pentru că a condus fără permis.
de Redactia Observator
Paul Ciprian Pintea, senator POT de Zalău, 37 de ani.
“Eu, Pintea Paul Ciprian, în calitate de senator ales, jur credinţă patriei mele România. Jur să îmi îndeplinesc mandatul încredinţat de popor”, este jurământul depus de senator.
Doar că Paul de la POT a minţit poporul cu CV-ul. A scris în document că a început liceul la 12 ani şi 10 luni şi l-a terminat în 2004. După ce biografia s-a rostogolit online, a retuşat datele. A trecut 2001-2005. Doar că, nici aşa nu iese calcul, iar diploma de BAC e o enigmă. În realitate, potrivit arhivelor şcolii, senatorul POT ar fi început liceul în 2002 – doar două clase. Pentru că era la o şcoală de arte şi meserii, a mai făcut un an – specializarea zidar, pietrar, tencuitor.
Senator cu “studii” la site de matrimoniale
Paul Ciprian Pintea a mers şi mai departe. Şi-a trecut în CV că urmează cursuri online “business management, tip Cambrige” la Academic Singles, business academy. Academia este de fapt un serviciu de dating online.
Ce îl recomandă în Parlament din activitatea profesională? A lucrat la o firmă de mobilă şi la una de transport. Senatorul POT n-are doar probleme cu educaţia şi carieră.
Pintea are o condamnare dată anul trecut la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare, pentru că a condus fără permis. Tot pentru aceeaşi infracţiune, mai are un dosar în care este judecat de magistraţii de la zalău. Sunt voci care susţin că ar mai fi avut probleme şi în trecut pe vremea când ar fi fost minor, ar fi avut un dosar de furt.
Senatorul POT n-are doar probleme cu educaţia şi carieră
Au vorbit însă colegii lui de partid care spun că este băiat bun şi că l-ar angaja ca zidar.
“Nu ştiu, mă gândesc că a ţinut ascuns că nu era pus pe listă dacă spunea. A ţinut pentru el, s-a aflat ulterior. Poate nici el nu a crezut că o să ajungă în parlamentul României”, spune Liviu Fodoca, POT.
Dar a ajuns inclusiv să reprezinte românii în comisia pentru buget şi transporturi.
“El şi a ales comisiile. Omul e capabil şi pe IT şi pe orice, e om capabil. Dacă nu era capabil îl schimba înainte să facă lucruri pe calculator”, a continuat Liviu Fodoca, POT.
Într-un comunicat de presă, partidul POT acuză un linşaj mediatic şi transmite că senatorul Pintea e tată responsabil a doi copii frumoși, soț devotat, senator activ și un român care muncește cinstit.
News
Donald Trump provoacă fiori omenirii. „Voi bombarda Moscova” CNN are dovada declarației
Donald Trump s-a lăudat, în cadrul unei întâlniri restrânse de anul trecut cu donatorii săi de campanie, că l-a amenințat…
„Am fost lovit!” Avocatul lui Călin Georgescu rupe tăcerea după ce a fost săltat de Poliţie şi vede o conspirație după acuzaţiile de abuz sexual asupra unei minore
Avocatul Bogdan Mircea Petre, cel care îl reprezintă pe Călin Georgescu, susține că este victima unei înscenări și că acuzațiile…
Andreea Marin a confirmat despărțirea de Adrian Brîncoveanu: “Este adevărat, eu am luat hotărârea. Nu a fost o decizie ușoară”
💔 Andreea Marin CONFIRMĂ despărțirea de Adrian Brîncoveanu: “Este adevărat, eu am luat hotărârea. Nu a fost o decizie ușoară”…
Decizia radicală a lui Emmanuel Macron privind România. E scandal internațional, țara noastră e furioasă
Curtea de Apel din Paris a respins miercuri cererea autorităților române de extrădare a prințului Paul de România, condamnat definitiv…
Sorin Grindeanu aruncă în aer Guvernul României. Ilie Bolojan ar fi cu demisia pe masă
Premierul Ilie Bolojan a comentat marți referitor la „ultimatumul” dat de PSD în legătură cu măsurile de austeritate, spunând că…
Femeie de 23 de ani, ucisă și apoi incendiată, în Mureș. Principalul suspect este fostul iubit, care a răpit-o acum câteva luni, și avea un ordin de restricție
O tânără de 23 de ani a fost ucisă, în Mureș, principalul suspect fiind fostul iubit, care ar fi încercat…
End of content
No more pages to load