La ieșirea de la sediul IPJ Ilfov, unde s-a prezentat pentru semnarea săptămânală a controlului judiciar, Călin Georgescu a făcut o serie de declarații dure la adresa actualei guvernări și a sistemului de putere din România. Într-un discurs presărat cu accente dramatice și referințe istorice, Georgescu a acuzat regimul de „dispreț față de viața umană” și a susținut că puterea a fost transformată într-un „sistem opresiv”.
„Am venit de atâtea ori aici, că ar trebui bulevardul acesta să se numească Călin Georgescu. Fără umor, se alege praful de tragedie”, a spus Georgescu, referindu-se ironic la frecvența cu care trebuie să se prezinte în fața autorităților.
Într-un mesaj adresat direct poporului român, el le-a mulțumit celor care îl susțin și a afirmat că înțelege suferința oamenilor, atât din țară, cât și din diaspora. „Îmi dau seama că nu este un lucru foarte simplu, îmi dau seama că suferă, știu prin ce trec, prin aceste umilințe, mai ales cu acest regim fanariot care a impus jug de taxe și impozite peste poporul român”, a spus el.
Georgescu a continuat cu un atac la guvernul actual, pe care îl acuză că ignoră total problemele reale ale oamenilor și că acționează într-un mod „dezarticulat” și „la limita penală a incompetenței”. „Consider că guvernul actual manifestă un dispreț nemăsurat față de viața umană, față de tot ceea ce se întâmplă astăzi, și că fiecare acțiune a lor, economică sau politică, este dezarticulată”, a adăugat acesta.
În încheiere, Călin Georgescu a acuzat autoritățile că au creat un climat opresiv și că abuzurile la care este supus sunt parte dintr-un mecanism mai amplu de intimidare și control. „Au luat tot răul și l-au transformat într-un sistem opresiv și au făcut din putere o maledicție, așa încât lumea pe care ei o impun poporului român este un țarc, iar eu doresc poporului român tot universul. Asta e diferența.”, a declarat Georgescu, înainte de a părăsi incinta instituției.
Călin Georgescu – „Foarte curând se va deconspira această meserie care înseamnă doar combinator politic“
„De aceea eu spun românilor: NU vă temeți! Fiți statornici în credință nelimitată, rugăciune, pentru că Dumnezeu va lucra pe acest temei al jertfei. Sunt convins că adevărul va ieși la suprafață foarte curând pentru că această rețea malefică care a dus la lovitura de stat din 6 decembrie va fi făcută public, este bine documentată și foarte curând va fi prezentată poporului român. Am convingerea că acest imperiu colonial se va duce la lada de gunoi a istoriei“, a mai spus Georgescu.
„Pe de altă parte, trecem prin momente de mare încercare. E o sită care cerne la rândul ei permanent azi, una din ce în ce mai deasă, care a ajuns deja la fariseismul și viclenia politică și la cei vechi, și la cei mai tineri. Foarte curând se va deconspira această meserie care înseamnă doar combinator politic. Pe de altă parte, vă spun așa: Nu vă fie frică că ați eșuat, dar să vă fie frică că nu îndrăzniți să trăiți liberi. Poporul român este o civilizație, e un popor măreț, care nu va accepta să trăiască în umilință, reguli false și minciuni, așa încât sus inimile! Vă mulțumesc!’, a conchis Călin Georgescu.
Călin Georgescu, așteptat de susțintătorii săi
Călin Georgescu s-a prezentat, astăzi, la secția de poliție din Ilfov, după ce unul dintre dosarele sale a fost trimis în judecată și după ce judecătorii au respins ridicarea controlului judiciar.
Potrivit motivării judecătorului care a menținut controlul judiciar pentru Călin Georgescu, instanța a invocat faptul că fostul candidat la prezidențiale reprezintă un pericol social, motiv pentru care este importantă menținerea măsurii.
La secția de poliție s-au strâns susținătorii lui, așa cum se întâmplă de fiecare dată, astfel că jandarmii au montat garduri de protecție. Fanii l-au așteptat în număr mare, l-au întâmpinat cu flori și scandări. „Călin Georgescu președinte și Turul 2 înapoi”, au strigat aceștia.
Miercurea trecută Călin Georgescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General pentru propagandă legionară. În prezent, dosarul se află în procedură de cameră preliminară la Judecătoria Sectorului 1. Parchetul a transmis că procurorul de caz a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).
Infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată Georgescu
Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri, pe 16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:
* mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
* necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;
* glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;
* ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;
* cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.
„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa ş.a”, precizează sursa citată.
Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 1, instanţă competentă să judece cauza în fond.
News
Cea mai buna veste pentru Călin Georgescu, după ce și-a spulberat adversarii în turul 1! Unii vor fi uimiti când vor afla…
Celebrul actor Florin Zamfirescu a făcut o predicție-șoc despre turul al-II-lea al alegerilor prezidențiale unde îl vede câștigător detașat pe…
Horațiu Potra, prima reacție despre banii ceruți lui Frank Timiș pentru Călin Georgescu: “Vreau să…”
Ce spune Horațiu Potra, șeful mercenarilor, despre banii ceruți lui Frank Timiș pentru Călin Georgescu: „O campanie electorală costă.” Horațiu…
Călin „Plagiatorescu”: Cum a furat Georgescu replici celebre din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom și piesele lui Caragiale
Călin Georgescu s-a inspirat din filmul „Stăpânul Inelelor” când a transmis un mesaj susținătorilor săi. Candidatul la prezidențiale a rostit…
A murit. Șoc în media. Felix Baumgartner a murit la 56 de ani. Mihaela Rădulescu este în doliu
Doliu în lumea sportului, după ce Felix Baumgartner s-a stins din viață la 56 de ani. Austriacul a suferit un…
România, la un pas de pierderea miliardelor din PNRR. Autostrăzile Moldovei și Unirii, scoase din plan. „O decizie dureroasă, dar inevitabilă”
România primește o lovitură grea chiar în mijlocul verii. Dacă până la finalul lunii iulie nu trimite către Comisia Europeană…
O femeie de 49 de ani din Otopeni a fost ucisă în propria locuință de furtuna violentă care a lovit Capitala. Povestea ei sfâșie inimi: „Nici nu apucase să-și termine cafeaua…”
Vremea și-a arătat colții în cel mai dureros mod, iar bilanțul unei furtuni care a durat doar 30 de minute…
End of content
No more pages to load