PSD ar înclina să intre la guvernare, în condițiile în care programul Anghel Saligny prin care primarii refac sistemul de apă, canalizare și drumuri, nu va fi închis, au declarat pentru G4Media surse apropiate negocierilor de la Palatul Cotroceni. Continuarea acestui program este una dintre principalele cerințe ale social-democraților,.
Potrivit surselor citate, în negocierile cu Comisia Europeană lucrările pentru canalizare și apă sunt trecute în PNRR iar acum se discută dacă și lucrările pentru drumuri pot intra tot pe PNRR.
Majorarea TVA pentru industria Horeca este discutată în negocierile privind formarea viitoarei coaliții de guvernare, au precizat sursele citate.
Grupul tehnic care lucrează la Palatul Cotroceni pentru reducerea deficitului va centraliza joi toate măsurile care au fost propuse de partide, urmând ca lista finală să fie ulterior analizată în fiecare partid care participă la negocieri. Centralizarea măsurilor va fi însoțită de o analiză a Ministerului de finanțe privind efectele asupra bugetului de stat.
Planul final fiscal va fi prezentat când va fi desemnat premierul, care va anunța ce măsuri își asumă.
Acest plan ar urma să aibă o întindere de 18 luni, în care măsurile vor fi implementate gradual. Cele mai multe măsuri ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie, pentru a frâna rapid deficitul bugetar. Alte măsuri, cum ar fi o eventuală majorare a impozitului pe proprietate, ar putea intra în vigoare la începutul anului viitor.
Nominalizarea viitorului premier ar putea avea loc la mijlocul lunii iunie. Ilie Bolojan reprezintă în continuare o variantă, dar nu este singura opțiune. De notat că nu există multe persoane care să dorească această funcție, având în vedere că viitorul premier va trebui să-și asume un program dur și nepopular de reducere a deficitului, au precizat sursele citate.
News
Decizie radicală luată de Nicușor Dan. Cutremur total în politică
Nicușor Dan pune cruce sinecurilor de la Romsilva: „Salut decizia Guvernului de a elimina funcții decorative și de a pune…
Se întoarce Călin Georgescu?! Anunțul răstoarnă România: Planul merge așa cum a fost gândit
Anamaria Gavrilă, președintele Partidului Oamenilor Tineri (POT), a lansat un mesaj de ultim moment cu privire la revenirea lui Călin…
Fericirea enormă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul mult așteptat: Trebuie lăsat să candideze!
Victor Ponta despre Călin Georgescu, promisiuni economice și deciziile CCR: “Avem nevoie de dovezi clare, nu de speculații” Într-un interviu…
Gata e terminat Ce pedeapsă primește Călin Georgescu. Românii sunt furio
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, va fi judecat pentru fapte care țin de promovarea în public a unor…
Nicuşor Dan, mesaj pentru cei care nu cred că Rusia s-a implicat în alegeri: “NATO, UE şi UK confirmă”
Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în…
Vești proaste pentru acești pensionari. Ilie Bolojan vrea să le reducă veniturile
Vești proaste vin pentru o parte din pensionarii din România. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul ia în calcul…
End of content
No more pages to load







