
Călin Georgescu s-a prezentat joi, 12 iunie, la Judecătoria Sectorului 1 din București, unde a contestat decizia Parchetului General de a-i prelungi controlul judiciar.
Fostul candidat este anchetat pentru șase infracțiuni, printre care cea mai gravă este „instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale”. În fața instanței, Georgescu a fost însoțit de zeci de susținători, iar în zonă a fost mobilizat un dispozitiv consistent al Jandarmeriei.
Susține că e victima unui abuz și vorbește despre libertate
La ieșirea din sediul instanței, Călin Georgescu a făcut mai multe declarații în fața presei, acuzând că este supus unui tratament nedrept.
„Trăiesc evidența unui abuz pe care evident nu l-aș fi crezut posibil după căderea comunismului. Este o hărțuire politică, fățișă, incompatibilă cu legea și bunul simț”, a spus acesta.
El a adăugat:
„Nu se poate face justiție decât în sala de judecată și nu la televizor. Libertatea de expresie definește o democrație adevărată. Dacă democrația adevărată este atacată atunci se merge pe trepte ale dictaturii. Libertatea de expresie înseamnă libertatea de a spune orice, chiar și adevărul. De aceea, adevărul nu poate să fie clamat de o autoritate, adevărul însuși este autoritatea”.
Sociologul Marius Pieleanu a comentat ulterior afirmațiile lui Georgescu la Antena 3 CNN. Potrivit acestuia, fostul candidat își pregătește o nouă candidatură:
„Călin Georgescu își construiește în continuare candidatura pentru peste patru ani și ceva la funcția de președinte. Ne așteptam la asta și aștept în continuare, și nu sunt singurul, mesajul de împăcare socială al președintelui cu ceilalți”.
Pieleanu a explicat că discursul lui Georgescu este încă eficient în rândul propriului electorat:
„A definit libertatea în termeni filosofici, dar definește libertatea, pentru că oamenii trebuie să fie liberi. Acest tip de discurs încă prinde la electoratul său, electorat care nu trebuie neglijat”.
El a mai spus:
„Președintele României are obligația morală și politică față de această țară să facă enunțul acesta: ‘Sunt președintele tuturor românilor, nu tuturor celor care m-au votat’”.
Pe 27 mai, Parchetul General a extins urmărirea penală împotriva lui Georgescu, după ce acesta a citat public, la un post TV, un fragment din Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare. Pe 6 iunie, i s-a adus la cunoștință că măsura controlului judiciar a fost prelungită.
Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie și are interdicții clare stabilite de autoritățile judiciare. Nu poate părăsi țara fără aprobarea procurorilor și nu are voie să posteze pe rețele sociale conținut care să promoveze ideologii legionare, fasciste, antisemite, rasiste sau xenofobe.
Potrivit procurorilor, Călin Georgescu este cercetat pentru șase infracțiuni, cea mai gravă fiind „instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată”. Anchetatorii îl acuză că ar fi pregătit un plan de destabilizare a României cu ajutorul unor mercenari conduși de Horațiu Potra, în urma anulării primului tur al alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională.
Pe 9 martie, Biroul Electoral Central i-a respins oficial candidatura la prezidențiale, în baza unei decizii a Curții Constituționale din decembrie 2024, prin care rezultatele din primul tur fuseseră anulate.
Georgescu a continuat să apară public și să facă declarații în care critică deschis autoritățile. Aceste apariții sunt considerate parte dintr-o strategie politică prin care își consolidează imaginea de opozant al sistemului.
Dosarul este încă în lucru, iar măsura controlului judiciar rămâne în vigoare. Până în prezent, nu a fost anunțată o decizie finală privind trimiterea în judecată sau clasarea cauzei. Ancheta continuă în faza de urmărire penală, iar Georgescu contestă în totalitate acuzațiile.
News
Decizie radicală luată de Nicușor Dan. Cutremur total în politică
Nicușor Dan pune cruce sinecurilor de la Romsilva: „Salut decizia Guvernului de a elimina funcții decorative și de a pune…
Se întoarce Călin Georgescu?! Anunțul răstoarnă România: Planul merge așa cum a fost gândit
Anamaria Gavrilă, președintele Partidului Oamenilor Tineri (POT), a lansat un mesaj de ultim moment cu privire la revenirea lui Călin…
Fericirea enormă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul mult așteptat: Trebuie lăsat să candideze!
Victor Ponta despre Călin Georgescu, promisiuni economice și deciziile CCR: “Avem nevoie de dovezi clare, nu de speculații” Într-un interviu…
Gata e terminat Ce pedeapsă primește Călin Georgescu. Românii sunt furio
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, va fi judecat pentru fapte care țin de promovarea în public a unor…
Nicuşor Dan, mesaj pentru cei care nu cred că Rusia s-a implicat în alegeri: “NATO, UE şi UK confirmă”
Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în…
Vești proaste pentru acești pensionari. Ilie Bolojan vrea să le reducă veniturile
Vești proaste vin pentru o parte din pensionarii din România. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul ia în calcul…
End of content
No more pages to load






